joi, 28 septembrie 2017

Azi, mâine

Lavinia Pârvu- Nebuni în viață


Suntem noi doi, nebuni tunați pe aceeași frecvență
Pierduți pe-alături dar fără să pierdem întreg conținutul
Evoluând alături secvență cu secvență
Tind să cred că doar împreună ne-a fost destinul

Ne-am rătăcit prea mult și prea destul
Grotesc de mare ne-a fost păcatul
Vreau să găsim timp pentru timpul pierdut
Vreau să cred că ne-am dăruit la modul absolut

Îți dau să guști niște pulpă proaspătă de lună
Poate așa nu-mi vei mai cere desertul din coapsa brună
Îți dau să-ncerci mireasma mea de dimineață
Poate-ți va place, și-mi vei mai cere și-n altă viață

Nu-mi ești de-ajuns nici când ești lângă mine
De aceea suport cu greu că va veni ziua de mâine
Am hotărât să trăiesc cu ce am acum, aici, palpabil,
Să nu lăsăm nimic între noi să fie interpretabil


vineri, 25 august 2017

Întâmplare ruptă din (t)rai

Lavinia Pârvu- Luptăm și câștigăm



   Erau nopți de tăcere sublimă și de certuri silențioase, cu lumina difuză. Și adormeam pe refrenele mele îmbibate-n “Dar de ce?”.
   Nu mă simțeam demnă să mă cuibăresc în patul mare și moale, în vecinătatea coapselor lui, tocmai pentru că îl certasem și doar pentru că încă îngăimam prin cotloanele creierilor acele dure reproșuri. Acele dure cuvinte.
   Dar dacă m-ar fi chemat pentru reconciliere într-o noapte albă cu dragoste, în patul lui? Să-i descos secretele minții și să-i sărut tălpile. Aș fi sărit din desfrâul și melancolia mea și mi-aș fi jertfit toate comorile.
   Dar nu am reușit decât să rămân într-un continuu tremurând a frig sentimental. Să-i percep respirația, să iubesc momentul. Că măcar suntem doar noi doi.
   Noapte de noapte mă trezeam tot ziua, iar diminețiile trezirii mele din vis m-au găsit la fel de ofticată că nu s-a trezit să îmi spună “Vino, iubito, ține-mă în brațe, că mi-e dor de tine”.
   Am renunțat la urecheli și încercam să-mi imaginez tertipuri gingașe și finețuri molatece care să nu îl trezească brusc. Care să-l îndemne doar la o frântură a deschiderii pleoapelor încât să-mi dea ocazia să îmi iau rămas bun. Că plec.
   Am bătut la pas câteva zeci de străzi, câteva sute de vise, cu capul în pământ, cu privirea-n asfalt, până gândurile mele istovite de atâtea întrebări cu iz retoric au tras frâna de mână a chinului și m-am oprit. Și m-am întors.
  Am poposit acasă, un popas etern, de așteptare și epuizare, de luptă și răbdare, de renunțări și amenințări, de întrebări fără ecou. Am rămas vlăguită, cu lacrimi în gât și crampe în stomac, cu sentințe de spovedanie și rugăciuni nerostite. Convinsă fiind că dacă nu sunt îndrăgostită lulea, cel puțin îndrăgostită sunt. 
   M-am aventurat în lungi istorisiri, în demne tratate de jurnal ispititor de mărturisitor. Să zbier și-n scris, să nu mai urlu faptic, să nu mai râcnesc cuvinte împodobite de înnamorată. Oricum eram într-o lume atât de surdă, relaxant de lipsită de auz. Îndrăzneam să sper acum la o lume deloc mioapă, o lume în care el ar putea tresări la dragostea mea înghițită-n pagini. Înghițită-n lacrimi.
   Am început să-i scriu, ștanțe de amor, litere curajoase, virgule cu dragoste și îmi recitam iubirea în pagini de matematică.
   Nu știu de ce am făcut-o. 
  Poate pentru că nu vroiam să mă despart de el. Vreau să trăiesc cu el prin mine și apoi cu el prin el, iubindu-ne într-un final noi. 
   Poate pentru că nu vreau să încetez să îl iubesc. Pe el. Ard și sufăr ca să îl iubesc apoi, îl alung și îl chem, îl caut și nu este, îl cert ca să îl iert și îl iubesc pentru că încă este…
   Și mergem înainte. Înainte era bine.



duminică, 20 august 2017

Sincron de cuplu

Lavinia Pârvu- Aici, acolo, dincolo



Eu încă sunt aici
Tu încă ești acolo
Să te aștept îmi zici
Și vom pleca dincolo

Dincolo de apus
Dincolo de bariere
Ne vom iubi nespus
Fără nici o temere

Căci nu ne va mai păsa
De-ale noastre foste idei
De primăvara frumoasă
De acel prost obicei

Când ne vedeam pe-ascuns
Încercând să furăm
Din timpul niciodată îndeajuns
Reușeam cumva să ne descurcăm

Dar eu totuși sunt aici
Iar tu totuși ești acolo în alt timp
Căci între tine și ale mele răni adânci
Vom putea trăi doar în contratimp




marți, 8 august 2017

Turul și returul pasiunii

Lavinia Pârvu- Albastrul din ochi


   Se numește Blue. O anume fată ce iubește viața până în adâncimile cele mai profunde ale mării. O fată resemnată că nimic fabulos nu se va mai întâmpla în viața ei. 
   Când vedea mediocritatea oamenilor, respira mai ușor pentru că în acest chip se simplificau nu doar raporturile cu ei, ci și cu ea însăși. Avea mai puține să-și reproșeze. Nulitate în țara nulităților, ajunsese să nu mai aibe frică decât de indivizi excepționali. Indivizi care credea că au dispărut ca și rasă. 
    Dar, după lungi încercări și lupte interioare, Blue și-a găsit în sfârsit amantul. Nu unul clasic cu care să împartă doar cearceaful pentru două ore, ci unul care a reușit cumva, într-un mod miraculos să o facă să tresară doar atingându-i capul. Sau doar zâmbindu-i. Sau doar privind în spațiu împreună cu ea. 
  Până să îl găsească, credea că are control asupra sa și asupra viitorului său. Dar a reușit cumva să devină prizoniera propriului ei joc. Propriilor ei reguli. Și-a permis micul moft de a gândi pentru câteva ore, și atunci s-a produs efectul ce avea să îi devasteze tot ce și-a clădit vreodată. Această libertate a ei de a gândi i-a oferit și curajul de a-și întâlni demonii. Căci au năvălit peste ea cu toate forțele fierbinți și săgețile ascuțite. 
   Așa că tot ce a avut de făcut a fost să meargă înainte, dar pe frecvențe greșite. A început să toarne din ce în ce mai mult otravă în ea. 
  Timpul petrecut cu el o făcea să vibreze în amplitudini respinse de unii, dar acceptate de nevoia corpului ei. Alături de el își căuta patetic rotunjimea ultimă a gândului său. Această rotunjime care doar alături de el reușea să prindă contur. 
   Și totuși, prin tot ceea ce a simțit, pe el nu l-a acceptat în profunzimea carnală a ei. L-a respins mereu deși știa că dacă îl va lăsa, îi va da lumea peste cap cu totul. A refuzat pentru că altfel ar fi fost nevoie să își anuleze tot trecutul dinaintea lui. Iar asta ar fi însemnat anularea ei. 
    În ziua despărțirii, a ținut să îi spună:
    - M-am culcat mereu cu bărbații care mi-au ieșit în cale.
    - De ce?
   - Pentru că era mai simplu. Sexul simplifică lucrurile. Și nu am vrut să faci parte din lanțul meu al slăbiciunilor. Tu ai produs un sentiment real în viața mea. Ai fost ceva palpabil. Am visat uitându-mă la tine.  Tu vei rămâne un personaj cu nume și conținut.
    - De ce îmi spui acum asta?
   - Pentru că am vrut să conștientizezi că îmi doresc să rămâna curat totul între noi. Să nu te mânjesc cu suferința mea de după.
     Despărțirea a fost clară.
  Întorcându-se acasă, s-a uitat în ochii jumătății cu care împărțea patul și i-a spus:
    - Dincolo de sfera protectoare, se află cei care și-au pierdut strălucirea încercând să ne salveze. Mulțumesc că m-ai salvat.
   Am avut și eu marea plăcere să o cunosc. Atât pe ea, cât și povestea ei. M-a impresionat privirea din ochii ei în timp ce îmi povestea totul. Sunt sigură că va avea tăria să trăiască cu golul ce s-a produs în sufletul ei. Sunt sigură că se va descurca în continuare și cu banala mediocritate din jur. 
  Acum tot ce îi mai rămane de făcut este să găsească cumva leacul pentru desfrâul și melancolia ei. Atât cele trecute, cât și cele ce vor urma. 
    Până atunci, ea se va numi în continuare tot Blue.



miercuri, 19 iulie 2017

De azi într-un minut, de mâine într-o viață

Lavinia Pârvu- Program de 8 ore pe zi


De luni până vineri îmi trag corpul bleg
Încercând de nimeni și de nimic să nu mă leg
Trec prin zilele-astea cu ochii larg închiși
În blugi, tricou și o pereche semi-curată de teniși

În weekend revin încet încet la viață
Încercând să mă leg chiar și de-un fir de ață
Indiferent că e doar pentru două zile
Uit de tot, de probleme, de textile

Apoi reiau din nou tot cercul ăla vicios
Cu săptămâna plină și weekend-ul delicios 
Până când cineva odată va spune: "Stop!"
"Mergi și mai dormi, aici viața nu e un Non-stop!"



sâmbătă, 15 iulie 2017

New era of porn

Lavinia Pârvu- Life begins with skin


My new kind of porn 
Is soul to soul
And I'm planning to reborn
The idea of having control 

Let's just scrap together
You see, we have all summer
No idea could be better
Than to lose one to another

I am sure that you will ask me:
"What will happen with the others, honey?"
But I will offer you the guarantee
That without them, it will be more funny

You will ask me after:
Where will be our limit?
I will tell you, "I will be the master"
You just have to share your spirit

And if this thing becomes real
I welcome you to the world I live in
And you will finally feel
How the life begins first with the skin



duminică, 9 iulie 2017

Vieți de luat la pachet

Lavinia Pârvu- Materia vieții



Viața mea trăită-n ore
E o mare prădătoare
A trecut peste hotare
Fără nici o înfricare

Viața mea trăită-n zile
Mi-a făcut urmele-agile
Și mi-am vindecat arsurile
Folosindu-mi aventurile

Viața mea trăită-n ani
A iscat doar stricăciuni
Oferindu-mi doar pasiuni
Vorbe dulci, snoabe ficțiuni

Viața mea trăită-n clipe
N-a putut nimic percepe
Căci a consumat pe-aproape
Tot ce-ar fi putut să-ncape

Viața mea trăită-n oameni
M-a purtat spre pretutindeni
Căci am acceptat ca nimeni
Să nu-mi dea pilula milei


joi, 22 iunie 2017

Vorbe spuse la afumare

Lavinia Pârvu- Multe zic la ceas de seară


Daca-am zis că plec și-am stat
Nu-nseamnă c-am dezertat
Doar m-am răzgândit subit
Pe motiv că te-am iubit

Dacă-am zis că sunt pierdută
Și de tine folosită
Înseamnă c-am fost în ceață
Un suflet trist și fără viață

Daca-am zis că o să uit
Că m-ai adorat, iubit
Află c-am jucat murdar
Te-am simțit un adversar

Dacă-am zis că nu te plac
Și că ai un stil sărac
Îți spun: iarta-mă pentru-ndrăzneală
Cu tine, acum, va fi ultima escală


miercuri, 7 iunie 2017

Căi mai puțin păcătoase

Lavinia Pârvu- Calea către nicăieri


Mă gândesc tot mai serios
Să fac cumva
Să ajung
La acel deal
Unde se adună toți nepăcătoșii




sâmbătă, 27 mai 2017

Un gând neclar

Lavinia Pârvu- Un gând pe ici pe colo


Vise nevinovate
Întâlniri entuziasmate
Amintiri erotice
Păcate sporadice
Trăiri demente
Pure sentimente
Dureri încâlcite
Iertări rătăcite
Coșmaruri venerice
Îmbătări cu apă rece
Vindecări prozaice
Totul va trece!


joi, 25 mai 2017

Exit wounds

Lavinia Parvu- I'll take a drug to replace you


Being for so long and so deep under my skin
Does not giving you any reason to keep me suffering
Your wicked, dirty words weigh a lot
Next to you I cannot find myself a spot

I ain't no angel, I never was,
That is why I don't expect any applause
From you or from somebody else
I just want to have at least the common sense

You took me to temptation, I have now animal skin
But you forgot to release me from the committed sin
For this reason and for each of your Goodbye
I'll make it rain so hard as I cry

A note to you, my dearest friend,
Late night and in the weekend
I am more than just a body
I am a story


luni, 22 mai 2017

Dulce abandon

Lavinia Pârvu- Am fost părăsită ca mai apoi să mă regăsesc


    Pe dedesubt, direct peste oase și carne, locuiește fără chirie cealaltă piele a mea. Singurătatea. Ea este o prezență atât de concretă în viața mea, încât are imensa obrăznicie de a se așeza mereu cu mine la masa și a comanda mâncare și vin pentru 2 persoane. Meniul clasic.
      Așa trăiesc eu cu ea de atâta amar de vreme. M-am și obișnuit. 
    Astăzi, în schimb, în timp ce savurez îngândurată al nu știu câtelea pahar de vin, ceva este diferit. Se poartă nebunesc, comportament nemaîntâlnit până acum. Îmi zice din privire că ar fi momentul să purtăm o discuție serioasă. Miros că vrea să plece. Îmi spune că nu mai vrea să îmi dea viața peste cap. Că a fost destul și pentru ea, și că simte că nu mai am vindecare. Îmi spune că iubesc atât de mult decăderea, încât ea nu vrea să mai joace jocul ăsta sinucigaș cu mine. 
    Mă ceartă cumplit cum că am demonul lacrimilor în mine și că oricum viitorul meu e anulat de mult timp. Că din teama să nu fiu o oarecare am sfârșit prin a ajunge un nimic. Îmi strigă răgușit că am reușit să fac și din puținele bucurii niște tristeți latente. Că deși am parte de senzualitate, durerea ce-i precede are efect mai apăsator asupra mea. Că ea nu a vrut decât să lupte împreună cu mine pentru descoperirea Raiului, reușind până la urmă să găsească doar diavolul din mine.
     După ce îmi mai spune nu știu câte alte grozăvii, se ridică lucidă de la masă (deși nu s-ar spune asta după nenumăratele sticle goale de pe jos), și începe să se dezbrace de mine. Mă văd alunecând pervers pe jos, ca un clocot. Nu sunt în stare să articulez nici un cuvânt, doar să privesc încremenită cum își ia tălpășița fără măcar să privească înapoi. Deschide ușa și iese cu un aer triumfător. 
      Și se face liniște. Și mă apucă o stare de nervozitate. 
   "O miloagă a respirației mele ai fost doar", strig și închid lumina. Clipele acestea petrecute în întuneric mă ajută să-mi amintesc momentul și motivele exacte când totul a început. Și încet încet totul începe sa devină clar. 
     Îmi amintesc cum am fost umplută de cruzime, de dorința de a subjuga și a umili. Oricât aș fi încercat să-mi îmblânzesc dorințele, senzualitatea excesivă mi-a dat viața peste cap: mi-a distrus relațiile și m-a obligat să stau până târziu cu oameni care nu-mi plăceau dar a căror piele îmi doream să o ating. Eroticul acesta a fost o forță perturbatoare, copleșitoare și nebunească, o forță aproape imposibil de integrat discret într-o societate civilizată. 
     Acum în inima asta rece, aș putea trăi sau aș putea să mor. Mă alină faptul că în sfârșit conștientizez indiscrețiile mele trecute. Mă voi aventura de acum în propria mea peniță. Voi trăi pe măsură ce voi scrie iar literatura mă va păzi de febră. Toată măsura peniței mele vreau să o fac pe măsura propriei mele vieți. Voi citi ca să nu deviez. Voi citi, nu ca să-mi umplu un vid spiritual, ci ca să-mi acompaniez imaginația prea puternică. 
     Sper să fiu gata în orice moment să sacrific ceea ce sunt pentru ceea ce aș putea deveni.
    Până la urmă, o seară care se amenința a fi din nou banală, s-a nimerit a fi seara revelației mele. A renașterii. Cam asta se simte în urma unui abandon spiritual. Voi pleca în căutarea unei alte singurătăți. Sper eu una mai fidelă.
     Clipa aceasta are dulceața unei amintiri și bucuria unei promisiuni.


luni, 15 mai 2017

Ispita de a fi (ne)om

Lavinia Pârvu- Omul pe straturi


Materia din care sunt constituită
Pe undeva pe-alocuri a fost ruptă
Căci altfel nu-mi explic concret
De ce mă tratez cu așa dispreț

M-arunc în valuri primejdioase
Hrănesc orgoliul cu nimicuri alese
Mă port pe culmi de joasă speță
Doar ca să nu mă simt absentă

Citesc ca să nu deviez
Citesc să-mi umplu golul miez
Literatura e o-nsângerare
Mă duce la epuizare

Dar mă suport așa cum sunt
Poate-am un scop, un amănunt
Pe care să-l plasez cândva
Chiar de voi fi altundeva


luni, 10 aprilie 2017

Pe aripile căutării

Lavinia Parvu- Tot caut


Mi-am căutat flămândă, amantul
Să-mi învioreze puțin apetitul
Dar nu m-a ținut așa de mult
Căci am redevenit adult

Am căutat patetic
Un gust mai atipic
Dar am degustat
Doar ce-a expirat

Mi-am căutat disperată, soluția
Care să-mi înfrâneze accelerația
Dar nu am reușit decât 
Inimii mele să-i pun lacăt

Am căutat prin umbră
Cu o inumană febră
Un impuls mai omenesc
S-a dus și omenirea, bănuiesc

Mi-am tot căutat însetată, menirea
Care să-mi justifice așteptarea
Dar se pare că o să mai tot caut
Povestea mea nu e nici măcar la-nceput


luni, 20 martie 2017

Genuri diferențiate

Lavinia Pârvu- Eu îmi sunt mie destulă


Eu îmi sunt mie bărbat
E un gând ușor turbat
Dar așa m-am adaptat

Eu îmi sunt mie femeie
Nu e nici o anomalie
Mă folosesc de alchimie

Eu îmi sunt mie copil,
Îmi promit solemn, subtil:
Universul e palpabil

Eu îmi sunt mie cafea
Atunci când viața e grea
Și ajung acas' doar noaptea

Eu îmi sunt mie erou
Și apar într-un tablou
Nu, nu sunt un bibelou

Eu îmi sunt mie desert
Gândit de un Chef expert
O să merg la sală, cert!

Eu îmi sunt mie părinte
Doar așa pot fi cuminte
Fără sfânta rugăminte

Eu îmi sunt mie sfârșit
Va fi puțin mai căptușit
Însă traiul de nimic lipsit