Castig sau pierdere?

Lavinia Parvu- Ganduri banale

   

   Am inceput sa ma gandesc la timp ca la ceva ce are o forma, ceva vizibil, o serie de transparente lichide stivuite una peste alta. Acum ca am varsta tampon, am o presimtire ca prafuitii contemporani ma vor ucide din cauza sufletului deschis, din cauza ca am fost prea indrazneata cu riscantele cuvinte, dar sunt sigura ca urmasii nu imi vor mai putea face nimic. 
   As vrea sa imi perpetuez specia dincolo de foaia de hartie. As vrea sa intru in memorie, unde sa raman mult timp chiar si dupa terminarea lecturii. Am fost atat de mult timp o musafira poftita, dorita, in atatea bordeluri ambulante, incat carligul existentei mele a ajuns in cea mai degradata stare de rugina. Am avut parte de numeroase pipaieli frenetice, incat valenta placerii m-a acaparat cu totul in vraja putreda si mincinoasa in care se infatisa in acele epoci.

  Capriciul sadic, cimitirul de vechituri si urmarile radiografiei eronate ale unui comunism esuat, m-au crescut si mi-au oferit o educatie plina de oscilatii emotionale. Tot ei m-au purtat pana in culmile unei explozii nucleare. O voi parinti nepotriviti ce mi-ati fost!!! ( am ajuns sa strig de atatea ori )  Am reusit pana la urma sa inving acel univers barbar in care m-au aruncat, si apoi am decis sa ma intorc inapoi si sa imi gasesc un loc pe plaja realitatii. Am decis sa ma aliniez odata cu cei care au lumina simbolului dolarului in ochi si sa incerc sa supravietuiesc intr-o lume in care iubirea este lipsita de orice substanta. 

   DA, am ajuns sa renunt pana la urma la betivanii mei patentati, si sa iau in brate acea orchestra banala care sa ma insoteasca pana in punctul in care nu o sa imi mai aduc aminte de nimic.

    Recunosc, domina in mine si astazi infinite nuante de amaraciune si amintiri despicate. Sindromul agitatiei am reusit sa il stapanesc si sa il mentin la o temperatura inocenta dar ce ma voi face atunci cand vor porni si vor vandaliza asteptatele zgomote din adancul pantecului meu? 

Poeme indraznete

Lavinia Parvu- Renuntare

 

 

Azi m-am atins si am atins

Inima murdara din mine mi-am smuls

Deloc sange nu s-a scurs

Si mai simt doar un ultim puls

 

Azi imi fierb in suc propriu

Dulcele amar al unui ultim orgoliu

Nu doresc lacrimi, nu doresc doliu

Poate doar o destrabalare in detaliu

 

Azi degust lemnul dulce al copacilor,

Spuma murdara a frustrarilor                        

Asprimea esecurilor

Si imi contabilizez cruzimea lacrimilor

 

Da, eu, martira a nesansei!

Cum m-am gasit, dintre atatea femei

Sa incerc tocmai eu tentatia otravei

Amestecata cu oroare si clei?

 
 

Imi agat inima scoasa de-un os

Poate o sa i se para un loc mai calduros

Si plec mai departe intr-un loc miraculos

Unde nimic nu e lepros

　

Lavinia Parvu- Atac delirat

In mine se vorbeste despre tine

Cuvinte dure, de parca ai fi orisicine

Stau si ascult si nu ma pot abtine

Sa le crestez cu rare cristaline

 

Atacul meu in forta e blocat

Puterea lor de-ndata s-a amplificat

Dintr-o lovitura m-au dominat

Si in mii de bucati m-am ramificat

 

Pe veci se va vorbi in mine despre tine,

Eu voi mai trai doar din suspine

Ca nu te voi mai putea sustine

Si vei vrea sa prinzi o alta directiune

 

Libidoul in declin

Lavinia Parvu- Ganduri prizoniere

   Exista o intamplare regretabila, pe care n-ai discutat-o cu nimeni, desi toti o cunosteau. Ai realizat asta pentru ca s-a intamplat sa mai surprinzi pe cate cineva susotind despre ea. Poate i-ai auzit pe unii dintre prietenii tai care s-au dat de gol cu privirea judecatoare, poate pe unii dintre angajatii suficient de noi in firma ta, incat sa nu se gandeasca sa se uite putin in jur inainte de a impartasi povesti senzationale despre unul si altul, sau poate chiar tu ti-ai aratat singura cartile inainte de pariul riscant, in incercarea esuata de ati ascunde satisfactia precedata.

   Nu ai comentat cu nimeni aceasta intamplare, desi s-a consumat cu, cat sa fie, 1, 2 ani inainte de a va casatori? Mai mult? Mai putin? De fapt, nimeni n-a incercat nici macar sa iti pomeneasca de ea decat din noaptea in care sotul tau a aflat si a zis:

- Vrei sa vorbim despre asta?

   Iar tu i-ai spus:

- Nu.

   Iar el ti-a spus:

- Bine, sa imi zici daca vrei.

   Iti pui intrebarea asta acum, cand nu poti sa te gandesti la nimic altceva. Cand e tarziu, esti singura iar capul tau e afumat. Cand toate celelalte priviri s-au acoperit demential si tu esti singura care nu isi mai gaseste linistea si ordinea gandurilor. Cand poate mai esti intrerupta de ospatarita care te intreaba:

- Va mai aduc unul?

   Ii raspunzi cu o privire, dupa care iti reiei firul istoric, si iti aduci aminte cum ti-a zis apoi:

- O sa luptam impreuna ca sa trecem peste asta.

   Si ati luptat. Sa tot fi fost vreo 10 ani de lupte marcate de evenimente marete: spectacol inundat in lacrimi resemnate, celebrari de riduri incapatanate, ciocniri de priviri acuzatoare. Lupta a constat in puterea lui de a te scoate din temnita, si tu de a il uita pe temnitar. Lupta pentru curajul lui de a pleca, si al tau de a te indeparta de toate aceste acorduri distorsionate.

   Stai acum si te gandesti ca nu te-ai visat pe tine si pe el niciodata iubindu-va. Ai avut poate visuri in care aparea ca si personaj secundar la spectacolul tau al groazei, dar niciodata in visurile tale nemiloase lucrurile nu s-au invartit in jurul vostru ci doar in jurul egoismului tau.

   Iti propui sa pui la bataie un plan diabolic de interzicere a juramintelor de iubire. Vrei sa le inlocuiesti cu juraminte de pasiune nemuritoare, cu adevarate comori ale fidelitatii vesnice. Tanjesti dupa acea pasiune ce musca din tine si iti face corpul sa vibreze melodios. Ai vrea sa o posezi la discretie in gramaj exagerat. Ai vrea sa fii jucata pe degete de catre aceasta pasiune, si sa fii sclava ei neconditionat.

   Au trecut alti 10 ani de cand nu au mai fost provocate rani. De cand ati incetat competitia pentru manipulare corporala si de cand privirile voastre nu s-au mai amenintat. Ti se pare ca decada asta a trecut asa de repede, incat mai simti si acum mirosul amorului vostru jucaus, atunci cand erati in clipele de glorie. La cat esti de ametita si de defecta in acest moment, ai o impresie gadilatoare ca il vezi in fata ta, ca te priveste si te judeca pentru gandurile indraznete pe care le ai.

   Iti vin in cap tot felul de goluri pline de speranta, fractionate de intrebari cum ar fi: ce face, cum se simte, unde locuieste si cu cine? Te intrebi cum ar fi oare sa il suni si sa ii spui:

- Da. Acum. Acum vreau sa vorbim. Sunt pregatita.

Culoare uscata

   Lavinia Parvu- Instabilitate indusa

   Nu-mi mai aduc aminte cum am ajuns sa stau agatata pe acest perete plin de igrasie neastamparata.

    Ultima oara, existam in spatiul tridimensional, atingeam extazul si eram atinsa cu ravnire. Iar acum exist aici, aruncata intr-o lungime si-o latime de lemn putrezit, doar cu rol decorativ.

   Vin fel si fel de oameni in aceasta camera si se uita la mine de parca as fi total inexpresiva si fara sunete de viata in mine. Sunt admirata, criticata, intrebata de origini puerile, dar ei oare stiu ca pot sa admir, pot sa critic la randul meu fara ca macar sa imi misc buzele insetate?

    Traiesc asa, intr-o amagire banala de luni intregi. Nu simt foame curgatoare, nici sete carnala, ci doar o imensa plictiseala comica care ma plimba printre cele mai intunecate ganduri ale mele. Aerul de aici are gustul unor pacate nespovedite de secole. Le simt greutatea si vad cum plutesc intr-un amor cumplit de imbietor.

   Oare chiar asa de mare sa fi fost pacatul meu originar, de traiesc asa, purtata, fara somn, fara dezmat verbal si cu dorinta asta arzatoare in mine de a iesi din imortalitatea ce ma cuprinde? Cosmetica dusmanului meu se pare ca atinge note infernale.

   Vad buze rujate si ochi invidiosi. Vad par balai si corp zdrenturos. Aud sunete inundate si explozii de incordari. Dar ce nu mai vad si aud? Zilnic imi este oferit cate un spectacol de comic tragic si ruperi de textile. 

   De cele mai multe ori simt o rotatie in jurul propriei mele axe, si atunci nu mai vad nimic...

  In cele mai bune zile sunt privita ore intregi de niste ochi bulbucati. Ii simt pierduti. El sta cu ochii in ochii mei. Cred ca simte viata urland in mine, vorbeste cu mine, indiferent daca in acea zi a trait roz sau gri. Cred ca eu ma aflu aici doar pentru ca el a hotarat asa. Ma apuca o furie nebuna, pentru ca incep sa banuiesc ca el m-a bagat in aceste chinuri. Ca el m-a nominalizat sa fiu spectatorul principal al circului lui vicios. Ce mai circ!

  E hotarat! Imi pune oglinda in fata. Ma privesc. Incep sa imi amintesc, portiuni, secvente, bucati din ce in ce mai mari si pe masura ce trecutul glorios imi revine in subconstientul amortit, sparg oglinda in mii si mii de cioburi invizibile.  

   Ma aflu pe o panza refolosita. Se mai vad inca urmele picturii dinaintea mea. Ceva religios, masacru, iar eu prospat aruncata in mjlocul acestora.

   Pe aceasta panza sunt doar culoarea din sufletul unui artist. Asa am putut observa in a cui camera stau suspendata. Aceasta descoperire ma umple de un dezgust, care imi otraveste iubirea de sine.

  In om nu cred ca ma voi mai putea schimba. Trebuie sa ma resemnez, ca atunci cand el va simti, eu voi disparea. Cand el nu va mai fi tentat de privirea si goliciunea mea, alte corpuri delicioase se vor inghesui peste mine.

   Nu as vrea sa fiu stearsa. Deja nu mai ravnesc la viata privilegiata. Stiu ca in afara de culoare sau abis, nu voi  mai fi nimic. Aleg culoarea. Aleg sa fiu aici, privind in continuare spectacolul lui de dresaj corporal. 

   Imi imaginez cum il voi privi cand va fi incaruntit, cand eu tot asa voi fi ramas: plina de forme ispititoare si luciditate in privire.

  Imi imaginez cum il voi privi cand va face ultimul pas spre mine atunci cand toata camera va fi intunecata, atunci cand multi ani vor trece, pentru a-mi marturisi ca el nu m-a tradat, a vrut sotie si copii, dar nu a vrut sa mi prezinte, nu vroia sa ma vada suferind, sa ma uit cu amar. 

  Totusi, sunt sigura ca el a tinut la mine, m-a ingrijit si mi-a oferit nemurire tonica, si intotdeauna a crezut ca nu sunt opera unui talent anonim ci mult mai mult....

Tobosarul amintirilor

Lavinia Parvu- Vibratia regretului

   Era asa de simpatica cand avea doar 4 anisori. O adevarata papusa. Par buclucat tras prin inele stelare, ochi albastri de azur, par blond inchis de grau, pielea piersicuta. Cat potential de copil perfect avea. Si l-a avut doar pentru putin timp. Cativa ani. Pana cei 16 ani pacatosi i-au batut la usa. Atunci au inceput chinurile arzatoare. Atunci au inceput intrebarile si persecutiile capitaliste.

   Toata posibila ei perfectiune a fost anulata de persoanele care erau si nu erau in jurul ei. I-a plans pe toti atunci si ii mai plange si acum. O imensa magulire era sa fii plans de lacrimile ei topite.

   Erau pentru ea nopti de tacere sublima si fum de tigara scos pe ascuns pe fereastra evadarii ei. Si ce mai adormea pe refrenuri de vise imbibate cu iluzii. 

   Si-a indragit pretendentii ingenunchiati pe cutite, dar nu va uita niciodata cum si-a gasit de multe ori inima in pubele comuniste.

    A ramas de multe ori tremurand in frig sentimental, iar dimineata trezirii se ridica si jura ca va pleca din groata ce o inconjura. Nu se mai regasea in formele zugravite de pe peretii indoielii si nici in strazile care isi stingeau felinarele atunci cand ea pasea.

   De aceea a plecat. S-a urcat in masinaria cu aburi viciosi si a fost smulsa intr-o lume la prima vedere primitoare, dar colturoasa.

   A studiat stari, a scris litere curajoase, virgule cu dragoste si isi planifica viitorul in patratele de matematica. A gustat placeri interzise si a provocat panica. A urlat de nebunie. A urlat pe sunete care creau un haos placut, imbibat cu ameteli primejdioase. Misterul acela muzical in care se ondula o speria, ca nu cumva sa isi dea sufletul exact in culmile extazului. In muzica ei, toate pareau atat de departe si atat de aproape, incat alternanta intre intim si sfant, intre liric si pacatos ii crea o gama de extaze launtrice.

  A aterizat de nenumarate ori pe aeroporturile sperantei, dar cu toate astea a fost lovita de epidemia spirituala ce o inconjura. Cauta muzica si licoarea ametitoare pentru a-si adanci singuratatile. 

  Dupa ce a fost imbibata pana la refuz de nenumarate sfere menstruale, cerul ei nehotarat si-a schimbat traiectoria si i-a facut cunostinta cu sarutul carnos demult tanjit de ea.

  Folclorul sexual in care a oscilat cu rezonante magnetice i-a umplut inima de dulce si i-a dezghetat  rigiditatea fidelitatii. 

   Cand il vedea, cei din jur sareau sa o atinga pentru a-i prelua din emotie, din sentimente, din lichidele eroticului. In bratele lui se simtea un betivan patentat. Impreuna electrizau priviri, creau atentate de speranta si invidie delicioasa. 

  Pentru ea, el a fost salvatorul in armura. Pentru el, ea a fost o aparitie spectaculoasa. 

  O mai vad pe strada acum de cateva ori. O mai vedeam si inainte de salvare. Pot sa disting in ochii ei schimbarea imaculata cat si suferinta ce i-a precedat. 

  Imi doresc foarte mult sa ramana cat mai mult nebuna de iubire. Imi doresc sa o vad scapata definitiv de chinurile unui trecut prea putin glorios si mai mult decat orice imi doresc ca eu sa scap de lanturile sangeroase ce ma strang de-o viata pentru ca nu am fost acolo pentru ea, pentru ca nu am putut sa ma alatur ei in lupta pierduta cu ispitele.

   

  

Infinitatea amagirilor

Lavinia Parvu- Negot sentimental

                                        

   As vrea sa asurzesc de tot ceea ce in mine striga dupa viata. As vrea sa imi dau demisia din functia de fiinta umana inzestrata cu compasiune. 
   Cate fiinte traiesc oare in adancul meu?

   Pe care oare sa o ascult?

   Cui sa-i dau frau?

   Care va avea prima privilegiul sa scuipe tot acest conglomerat de frustrari?
   Ce vor face celelalte ramase in urma si nealese? Se vor supune? Se vor lupta si vor organiza un protest de voci surde? Vor triumfa?

   Oare eu le-am permis sa se implice in aceasta orgie launtrica?

   Eu, compusa din mii si mii de bucati nepotrivite, compusa din mii si mii de ganduri inegale si substante toxice. O bucata se dezbraca, alta se imbraca, una se onduleaza intr-un nesat canibalic, alta ingenuncheaza si se umileste pentru a primi iertarea primordiala.

   Sunt sigura ca niciodata nu ma voi trada de tot, desi m-am tradat si ma voi trada la fiecare pas. Sunt sigura ca imi voi mai aminti de mine atunci cand voi mai mesteca trecutul, iar pasiunea amintirilor mele imi va multumi ca le-am lasat sa se dezlantuie in betia animalica in care au pacatuit pe nesaturate. Doar atat voi mai avea: amintirea pasiunilor mele nebune si ganduri fumate.
   Stau cu ochii in ochii mei, ma privesc criticandu-ma si certandu-ma, arunc cu un gand toata goliciunea lenevita in mine si ma gandesc ca poate acum voi avea loc in mine si pentru mine. Ca poate acum va disparea din fata ochilor pelicula asezata inca din leagan, si ca voi avea pacea si temelia unei trairi decente. 

   Sunt constienta ca acest numar de striptease genetic nu ma ajuta sa cuceresc granitele nemuririi sufletesti, dar cum sa renunt la el cand e asa frumoasa ondularea care ma poarta la nesfarsit? Aceasta constiinta a fatalitatii care ma mai loveste din cand in cand ma impunge cateodata asa de puternic si dureros. Dar totusi urletul care ii precede nu e suficient pentru a ma indeparta de cele mai ispititoare extazuri ale aparentelor. 
  Iar acum, ma predau lor cu totul, ma incatusez afumata de melancolia banalitatii si ma supun constienta chinurilor ce urmeaza a veni.

 
 
   

Vagul erotic

   Lavinia Pârvu- Bărbatul a întâlnit fata

   Ştia că o să-şi piardă geniul în adâncul acestui vagin, dar era aşa de bine, şi aşa de lung era acest moment încât nu mai conta absolut nimic. Nu s-ar fi oprit pentru nimic în lume din această fecundare neeruptă încă şi în plus ştia că asta e tot ceea ce mai contează pentru el în acest moment.

   Se gândea acum câteva zile la cât de visător stătea adesea în nişte paturi de curve, privind mizeriile din jurul lui şi îşi spunea că: "se poate să nu existe nimic mai frumos decât sexul, dar nici nu există, din păcate, ceva mai idiot".

 Aşa se tratează de 3 luni, de când a întâlnit-o: cu medicamentaţie interzisă, 2 sfârcuri crocante şi infinitul deliciu vaginal . 

   Şi-a dorit de nenumarate ori să îşi măture stările eşuate încât a ajuns să se considere o maşină netestată şi plină de erori. Până când a apărut această fiinţă măreaţă exact în faţa ochilor lui spunându-i: "Îmi place muzica din acest bar". Din acea seară s-au dăruit unul altuia în fiecare zi de parcă viaţa lor până în acele momente a fost formată doar din exerciţii speciale pentru aceste clipe de dăruire.

   Sexualitatea cosmică care îi învăluia avea un miros îmbătător. Totul făcea dragoste în jurul lor atunci când corpurile le erau asamblate formând un întreg cu dimensiuni şi toleranţe calculate impecabil. Se priveau şi se mâncau unul pe altul. El o purta de pe-o parte pe alta, gemetele lor se măsurau în picăturile de transpiraţie care se aliniau în momentele în care orgasmele se atingeau.

   Dar călimara ironiei şi timpul sadic işi spuneau cuvântul. Asta era ultima noapte împreună. Ea mâine va fi albă şi încoronată. Pasul ei va bate mâine alături de alt bărbat, bărbat pe care l-a visat încă de mică să îl întâlnească. Îl iubea pe acest bărbat, dar îl adora pe cel care acum îi schimba legile gravitaţiei.

   El mâine va pleca către destinaţii mai miloase. El mâine va fi mai aproape de divinitate. El mâine va înceta tratamentul şi se va injecta cu alte maladii. Ea nu ştia de planurile lui. Credea că va veni la el după ceremonia disperării şi se va pierde din nou în braţele lui. 

   Acum o priveşte, simte momentul unic, simte că ea se apropie de ultimul ţipăt şi e convins de faptul că pentru el, ea reprezintă dicţionarul iubirii.