vineri, 1 noiembrie 2013

Vagul erotic

   Lavinia Pârvu- Bărbatul a întâlnit fata




   Ştia că o să-şi piardă geniul în adâncul acestui vagin, dar era aşa de bine, şi aşa de lung era acest moment încât nu mai conta absolut nimic. Nu s-ar fi oprit pentru nimic în lume din această fecundare neeruptă încă şi în plus ştia că asta e tot ceea ce mai contează pentru el în acest moment.
   Se gândea acum câteva zile la cât de visător stătea adesea în nişte paturi de curve, privind mizeriile din jurul lui şi îşi spunea că: "se poate să nu existe nimic mai frumos decât sexul, dar nici nu există, din păcate, ceva mai idiot".
 Aşa se tratează de 3 luni, de când a întâlnit-o: cu medicamentaţie interzisă, 2 sfârcuri crocante şi infinitul deliciu vaginal . 
   Şi-a dorit de nenumarate ori să îşi măture stările eşuate încât a ajuns să se considere o maşină netestată şi plină de erori. Până când a apărut această fiinţă măreaţă exact în faţa ochilor lui spunându-i: "Îmi place muzica din acest bar". Din acea seară s-au dăruit unul altuia în fiecare zi de parcă viaţa lor până în acele momente a fost formată doar din exerciţii speciale pentru aceste clipe de dăruire.
   Sexualitatea cosmică care îi învăluia avea un miros îmbătător. Totul făcea dragoste în jurul lor atunci când corpurile le erau asamblate formând un întreg cu dimensiuni şi toleranţe calculate impecabil. Se priveau şi se mâncau unul pe altul. El o purta de pe-o parte pe alta, gemetele lor se măsurau în picăturile de transpiraţie care se aliniau în momentele în care orgasmele se atingeau.
   Dar călimara ironiei şi timpul sadic işi spuneau cuvântul. Asta era ultima noapte împreună. Ea mâine va fi albă şi încoronată. Pasul ei va bate mâine alături de alt bărbat, bărbat pe care l-a visat încă de mică să îl întâlnească. Îl iubea pe acest bărbat, dar îl adora pe cel care acum îi schimba legile gravitaţiei.
   El mâine va pleca către destinaţii mai miloase. El mâine va fi mai aproape de divinitate. El mâine va înceta tratamentul şi se va injecta cu alte maladii. Ea nu ştia de planurile lui. Credea că va veni la el după ceremonia disperării şi se va pierde din nou în braţele lui. 
   Acum o priveşte, simte momentul unic, simte că ea se apropie de ultimul ţipăt şi e convins de faptul că pentru el, ea reprezintă dicţionarul iubirii.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu