Colecţionare de momente

Lavinia Pârvu- Despre prietenie şi alte neajunsuri

Mai avem momente noi două,

Cu versuri ambientale,

Cu versuri împăcătoare

Cu nebunii inocente

Şi mişcări de false brunete

Momente când nu gândim

Borcanul excitării psihice fiind plin

Acţionate de prea râvnitul ideal feminin

Şi tot ce facem e sublim

Trăim construind înalte ziduri

Între care să locuim când lumea va rămâne fără răspunsuri

Punem cărămidă pe cărămidă

Ca lumea noastră să fie mai validă

Cu cât stratul e mai gros

Lacrimile nu vor ajunge la un nivel mai orgolios

Şi cu cât ne-avem mai tare

O să simţim nenumărate clipe de eliberare

Departe de putere şi de viciile ei

În adevărata bogăţie a nebuniei,

Nu încercăm să fim nişte necunoscute rebele

Ci doar să colectăm momente, nu obiecte

I feel alive living such a life

Lavinia Parvu- What my skin wants

When he kissed me I felt like I was being consumed
I was rising expanding from the inside, frustrated that there was too much skin between us 
That I could not get closer
I clawed at the small of his back, my fingers slipping beneath his shirt
And begged the gods that this moment will stay
So that his smell can combine to my erotic play
But before going forward with this insane game
I looked at his eyes an repeatedly say:
"You are nothing to me until you are everything"

A visa, sau a nu visa?

Lavinia Pârvu- Ma opresc din visat ca să zbor din nou

   Am visat enorm, cu o demenţă colorată la diferite anomalii sentimentale, la acele scântei divine care atunci când te cuprind şi te electrocutează lasă în urma ta doar umbre biciuite. Umbre biciuite de satisfacţii. Umbrele mele au fost biciuite doar de ecuaţii înzestrate cu perversităţi rare.
   Am avut în vis senzaţii pe care nu le-am încercat niciodată în realitate. Prea timidă? Prea nepricepută? Prea ameninţată şi atacată de morbidele şi delicatele hărţuieli? Sau poate că viaţa proiecta asupra mea, ca într-o beţie, fantasmele mele pasionale, demonstrându-mi că numai ea poate să îmi menţină corpul în limitele inocenţei iar eu nu pot decât să încerc să lupt degeaba cu pulsiunile moderne.
   Unele vise se repetau convulsiv, purtîndu-mă dincolo de ideile de fărădelege şi dreptate. Visam că eternul feminin nu poate atrage decât spre haos şi nu spre înălţimi armonioase. Se întâmpla să notez toate aceste visuri şi încercam să fac din ele imnul propriei existenţe. Tirania aia în aer liber făcea din mine o sclavă instalată în dictatura simţurilor.
   Am jurat că atunci când o să-l găsesc o să-l iubesc precum o înfometată! ( Da, eu femeie atât de erotică în nimicul meu! ). Că o să-l fac veşnic prin dragostea mea şi că el o să îmi închidă definitiv cariera mea amoroasă, făcând din el, în acest fel ultima pagina a inimii mele. L-am căutat în mult şi-n toate. 
   Pe atunci căutam licoarea capabilă să mă vindece de îmbrăţişarea prea multelor dorinţe. Mă otrăveam pe zi ce trece, tot mai mult pentru a descoperi otrava absolută....de nedescoperit. 
   Acum viaţa mă trăieşte şi eu mă las trăită fără să crâcnesc. Exact acelaşi joc existent şi în era viselor, dar cu alte reguli. Reguli mult mai banale, în care se acceptă doar un singur jucător, eu. 
   Acum, nu mai am nici visuri, nu mai am nici nopţi. Doar o imensă febră a regretelor, că nu am învins, că nu le-am desluşit când am avut ocazia. Mă uit în oglindă şi sunt biciuită cu o privire de acea fată, care avea idei, speranţe şi a cărui erotism se ridica la rangul cel mai înalt al descompunerii carnale.
   Şi astăzi mai apelez la metode neortodoxe: topesc clipe sălbatice şi mă injectez cu topitura ori de câte ori simt nevoia să ies din caracterizarea apărută în fişa postului, dar rădăcinile sunt, se pare înglobate în artera pământului.
   Astăzi erotismul meu a intrat într-o fază de inhibiţie agresivă şi cu ocazia asta mă petrec prostituându-mi condeiul. Nu sunt decât o vietate crescută printre degete. 
   Dincolo de ideile nonconformiste, părerile neagresive şi iluminata dreptate este un vârf de munte. O să mă întâlnesc cu mine acolo.