joi, 31 iulie 2014

Minciuni dulci şi necesare

Lavinia Pârvu- Gustul dulce al mărturisirii  



   Am doar câteva cuvinte disponibile, aşa că voi face tot posibilul să umplu această pagină sărăcăcioasă cu câteva cuvinte haotice.
   M-am hotărât să spun adevărul despre minciună.  
   Ştiu că voi fi condamnată, ştiu că voi fi alungată dar urletul ce se zbate în mine nu îşi mai poate controla temperatura de funcţionare şi arde pe zi ce trece mai mult, încât începe să se vadă prin pielea mea devenită tot mai transparentă din cauza minciunii. O minciună ce nu îmi aparţine, dar la care am luat parte conştientă, minciună pe care am susţinut-o. Nu vreau să devin transparentă, nu vreau să se vadă prin mine tot ceea ce eu sunt, nu mai vreau să mă ascund.
   Am acoperit minciuna ce ne înconjoară pe toţi. Fără să ne dăm seama plătim ca să fim lăsaţi în viaţă, plătind cu viaţa însăşi, involuntar împuţinând-o, simplificând-o, schematizând-o. Lăsăm în urma noastră numai riduri pe feţele celor pe care îi iubim, uitând să le dezvăluim formula cremei ce le poate aplatiza craterul.
   Mamele oare au o scuză? Este scris în fişa postului, ca mamele să mintă pt a-şi menţine copilul în limitele inocenţei. Dar ce se întâmplă când mamele ajung să creadă minciunile rostite de prea multe ori? Ajung şi ele în gura nesătulă a inocenţei?
   În flămânda politică, trebuie să cucereşti femeile. Bărbaţii te urmează din proprie iniţiativă. Femeile construiesc din umbră, adevărate statuete şi personalităţi impunătoare.
   Îmi este foarte frică, că, dacă vreodată voi fi condamnată să devin artistă, arta o să dispară pentru totdeauna pentru că va fi interzisă de cei care nu vor dori să fie dezvăluiţi.
   Sunt îngrozită de ce se va întâmpla cu minunatele cupluri ce se iubesc înfocat până când momentul crucial al alegerii îşi face apariţia. Până când minunata- ea sau atrăgătorul- el sunt supuse tentaţiilor altor pasiuni, sau atunci când un nou mai nou îşi va arăta vicleanul chip. Sunt înspăimântată de amploarea pe care acest eveniment o poate dezvolta.
   Trebuie să fiu conştientă că atunci când voi învăţa să îmi înving duşmanii, tot atunci voi învăţa să îi şi iubesc. Până atunci rămâne doar să îi compătimesc.
   Dacă vreodată voi fi întrebată cum mi-aş evalua durerea pe o scară de la 1 la 10, aş răspunde cu 9. Asta nu va însemna că sunt o învingătoare luptătoare. Nu. Din contra, numărul 10 îl voi economisi pentru mai târziu.


luni, 28 iulie 2014

Ce bine că suntem

Lavinia Pârvu- Mai mult decât oameni


În cafeneaua tristeţii,
Beau cu roua dimineţii
Şi mă feresc conştientă,
De orice audienţă

Sfânta grevă a tăcerii e concavă,
Maladia morţii şi mai şi,
Chiar de aş fi o prea vizitată epavă,
Tot nu aş mai putea zăbovi...

M-am blocat într-un şantier fantomă
Legată fiind,
Mă agăţ acum de orice axiomă
Să mai apuc vreodată să mă mai văd zâmbind - citind

Formula fericirii e în căutare,
Mai are nevoie pe ici pe colo de o mică ajustare
Dar totuşi simt că noi doi suntem,
Mai mult decât oameni





duminică, 13 iulie 2014

Eu cu mine şi cu eul

Lavinia Pârvu- Plătim cu viaţă, să fim lăsaţi în viaţă


Trăiesc înspăimântată că sunt vie
Sper să fie doar un banal proces de blasfemie
Nu am intenţia de a mutila cuvinte,
Dar nici nu aş vrea să mă despart de ale mele sfinte dorinţe

Apa trece, dar pietrele nu mă vor uita,
Chiar dacă până acum am păşit pe ele nefiind căsătorită,
Apa trece, pietrele mă plâng
Ele cred că iubirea pe acest Pământ nu îmi va fi de ajuns

Dacă m-aş cunoaşte şi eu cu adevărat
Nu aş mai vrea să mă cunosc
Iar dacă aş fi avut un comportament mai astâmpărat
Nu aş mai fi ajuns până aici, recunosc

Erecţia de neuroni provocată
Mi-a dezvoltat întreaga judecată
Iar puternica ejaculare verbală
Mi-a parametrizat căptuşita amorţeală

Am plătit până acum să fiu lăsată în viaţă
Simţindu-mă de fiecare dată o leşinată paiaţă
Am fost condamnată să-mi aştern cuvintele
Riscând să-mi ucid toate nopţile