Being for so long and so deep under my skin Does not giving you any reason to keep me suffering Your wicked, dirty words weigh a lot Next to you I cannot find myself a spot I ain't no angel, I never was, That is why I don't expect any applause From you or from somebody else I just want to have at least the common sense You took me to temptation, I have now animal skin But you forgot to release me from the committed sin For this reason and for each of your Goodbye I'll make it rain so hard as I cry A note to you, my dearest friend, Late night and in the weekend I am more than just a body I am a story
Lavinia Pârvu- Am fost părăsită ca mai apoi să mă regăsesc
Pe dedesubt, direct peste oase și carne, locuiește fără chirie cealaltă piele a mea. Singurătatea. Ea este o prezență atât de concretă în viața mea, încât are imensa obrăznicie de a se așeza mereu cu mine la masa și a comanda mâncare și vin pentru 2 persoane. Meniul clasic.
Așa trăiesc eu cu ea de atâta amar de vreme. M-am și obișnuit.
Astăzi, în schimb, în timp ce savurez îngândurată al nu știu câtelea pahar de vin, ceva este diferit. Se poartă nebunesc, comportament nemaîntâlnit până acum. Îmi zice din privire că ar fi momentul să purtăm o discuție serioasă. Miros că vrea să plece. Îmi spune că nu mai vrea să îmi dea viața peste cap. Că a fost destul și pentru ea, și că simte că nu mai am vindecare. Îmi spune că iubesc atât de mult decăderea, încât ea nu vrea să mai joace jocul ăsta sinucigaș cu mine.
Mă ceartă cumplit cum că am demonul lacrimilor în mine și că oricum viitorul meu e anulat de mult timp. Că din teama să nu fiu o oarecare am sfârșit prin a ajunge un nimic. Îmi strigă răgușit că am reușit să fac și din puținele bucurii niște tristeți latente. Că deși am parte de senzualitate, durerea ce-i precede are efect mai apăsator asupra mea. Că ea nu a vrut decât să lupte împreună cu mine pentru descoperirea Raiului, reușind până la urmă să găsească doar diavolul din mine.
După ce îmi mai spune nu știu câte alte grozăvii, se ridică lucidă de la masă (deși nu s-ar spune asta după nenumăratele sticle goale de pe jos), și începe să se dezbrace de mine. Mă văd alunecând pervers pe jos, ca un clocot. Nu sunt în stare să articulez nici un cuvânt, doar să privesc încremenită cum își ia tălpășița fără măcar să privească înapoi. Deschide ușa și iese cu un aer triumfător.
Și se face liniște. Și mă apucă o stare de nervozitate.
"O miloagă a respirației mele ai fost doar", strig și închid lumina. Clipele acestea petrecute în întuneric mă ajută să-mi amintesc momentul și motivele exacte când totul a început. Și încet încet totul începe sa devină clar.
Îmi amintesc cum am fost umplută de cruzime, de dorința de a subjuga și a umili. Oricât aș fi încercat să-mi îmblânzesc dorințele, senzualitatea excesivă mi-a dat viața peste cap: mi-a distrus relațiile și m-a obligat să stau până târziu cu oameni care nu-mi plăceau dar a căror piele îmi doream să o ating. Eroticul acesta a fost o forță perturbatoare, copleșitoare și nebunească, o forță aproape imposibil de integrat discret într-o societate civilizată.
Acum în inima asta rece, aș putea trăi sau aș putea să mor. Mă alină faptul că în sfârșit conștientizez indiscrețiile mele trecute. Mă voi aventura de acum în propria mea peniță. Voi trăi pe măsură ce voi scrie iar literatura mă va păzi de febră. Toată măsura peniței mele vreau să o fac pe măsura propriei mele vieți. Voi citi ca să nu deviez. Voi citi, nu ca să-mi umplu un vid spiritual, ci ca să-mi acompaniez imaginația prea puternică.
Sper să fiu gata în orice moment să sacrific ceea ce sunt pentru ceea ce aș putea deveni.
Până la urmă, o seară care se amenința a fi din nou banală, s-a nimerit a fi seara revelației mele. A renașterii. Cam asta se simte în urma unui abandon spiritual. Voi pleca în căutarea unei alte singurătăți. Sper eu una mai fidelă.
Clipa aceasta are dulceața unei amintiri și bucuria unei promisiuni.
Materia din care sunt constituită Pe undeva pe-alocuri a fost ruptă Căci altfel nu-mi explic concret De ce mă tratez cu așa dispreț M-arunc în valuri primejdioase Hrănesc orgoliul cu nimicuri alese Mă port pe culmi de joasă speță Doar ca să nu mă simt absentă Citesc ca să nu deviez Citesc să-mi umplu golul miez Literatura e o-nsângerare Mă duce la epuizare Dar mă suport așa cum sunt Poate-am un scop, un amănunt Pe care să-l plasez cândva Chiar de voi fi altundeva
